Home » Istorie » Fosila unei șopârle uriașe, cât un braț uman, a fost găsită în Australia

Fosila unei șopârle uriașe, cât un braț uman, a fost găsită în Australia

Fosila unei șopârle uriașe, cât un braț uman, a fost găsită în Australia
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 04.07.2023

Fosila unei șopârle mari, cât un braț uman, a fost numită în mod comic „Mega Chonk”, după ce a fost descoperită în grupul de peșteri Wellington din Australia.

După ani de muncă asiduă, cercetătorii de la Universitatea Flinders din Australia au descris în mod oficial ceea ce este, de departe, cea mai mare șopârlă de până acum.

Numele său oficial este Tiliqua frangens sau, pe scurt, Frangens, relatează The Guardian.

Ar fi fost de 1.000 de ori mai mare decât majoritatea șopârlelor

Dar corpul său voluminos și armura cu țepi înseamnă că are deja o serie de porecle colorate, inclusiv Mega Chonk și Chonkasaurus.

„Există un oarece trend cu meme în jurul animalelor mari și dolofane […]. Sunt nerăbdătoare să văd ce fel de meme-uri vor apărea atunci când acest animal va fi lansat în lume”, a spus paleontologul dr. Kailah Thorn.

Thorn, care a studiat fosilele de Frangens atunci când și-a finalizat doctoratul, a spus că era cu adevărat impresionant din punctul de vedere al mărimii, de aproximativ o mie de ori mai mare decât majoritatea șopârlelor.

Ar fi avut un aspect asemănător cu cea mai apropiată rudă a sa în viață – șopârla cu limbă albastră sau șopârla somnoroasă – și a existat în urmă cu aproximativ 50.000 de ani, alături de megafauna dispărută.

Peșterile, adevărate comori ale biodiversității preistorice

Diana Fusco, de la laboratorul de paleontologie al universității, a declarat că existența șopârlei a fost reconstituită cu grijă din oasele descoperite la Peșterile Wellington din New South Wales și din fosilele păstrate în muzeele din Australia.

„În săpăturile din Peșterile Wellington am început să găsim aceste plăci blindate cu țepi care, în mod surprinzător, nu au mai fost înregistrate până acum. Am știut că avem ceva interesant și unic”, a precizat Diana Fusco.

Thorn a declarat că peșterile ar putea fi adevărate comori atunci când vine vorba de cunoașterea biodiversității preistorice.

Acest lucru a fost cu siguranță adevărat în Peștera Catedrală din sistemul Wellington, unde continuă să fie găsite oase de Frangens. O lucrare despre uluitoarea specie de șopârlă preistorică a fost publicată în revista de cercetare biologică de la Royal Society.

Vă mai recomandăm și: 

Dinozaurul Iani, „ultima suflare” a unei specii într-o lume în schimbare

O nouă specie de reptilă crocodiliană din Triasic, dezgropată în Brazilia

O reptilă marină preistorică ar fi fost de două ori mai mare decât o balenă ucigașă, sugerează fosilele

Cea mai mare peșteră din lume are 200 de metri înălțime și 5 kilometri lungime

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice